Experienta mea de mai mult de 15 ani in diferite roluri de management, antreprenor sau investitor este fundamentul pe care acum pot sa ofer mentorat celor care sunt la început sau își doresc să se dezvolte, să crească accelerat.

Am pornit multiple aventuri in domeniul IT (software, eCommerce, soluții hardware), producție și logistică și sunt oricând bucuros să îmi extind cunoștințele dedicând o parte din timp mentoratului.

Ai nevoie de un plan pentru a ști în ce direcție să mergi? Dacă îți cauți un mentor în business s-ar putea să-l fi găsit. Sau poate te întrebi ce să faci cu business-ul la care lucrezi de ceva timp dar încă nu a ajuns la maturitate, cum îl poți accelera, optimiza sau cum poți să îl faci mai profitabil.

Vreau să te ajut să descoperim împreună drumul, soluția sau optimizările necesare. Îmi pun la dispoziție experiența acumulată în ultimii 15 ani de business pentru a te ajuta să faci următorul pas, dacă te afli în dificultate, în cumpăna sau la început de drum.

În plus, pe lângă experiența mea, am un network extins care include o mulțime de oameni profesioniști sau antreprenori cu care iți pot face cunoștință și te pot ajuta cu experiența lor în diverse domenii ca legal, contabilitate, finanțare, logistica, marketing, online, etc.. Câțiva dintre ei deja și-au arătat disponibilitatea ca alături de mine să ajute antreprenori care se află în fața provocărilor.

Facem câteva întâlniri de început prin care vom avea ocazia sa ne cunoaștem mai bine și apoi dezvoltăm împreuna strategia optimă pentru situația care trebuie abordată sau construim un plan de lucru. Mă vei putea contacta ulterior oricând. Pe scurt, te vei putea folosi de mine ca mentor atât cât simți nevoia.

Fac asta cu mare placere, în limita timpului disponibil. Rugămintea pe care o am este sa mă ții la curent din când în când cu evoluția ta. Mă va bucura mult să-ți văd progresul!

Trimite-mi un e-mail la liviu @ liviusima.ro în care să descrii în câteva rânduri business-ul și motivul pentru care vrei mentorat, sau scrie-mi pe social media.

Mult succes!

liviu-sima-mentorat